Stewardesa


10.000 de metri ….

Bing-bang, bing-bang – iată sunetul pe care-l aștept.

Viața mea se rezumă la așteptarea unui sunet idiot. Îmi petrec viața la 10.000 de metri și trebuie să înghit toate prostiile pasagerilor. Obligația mea profesională este ca să accept totul, cu zâmbetul pe buze. La zborul trecut am avut o pereche de gemeni care au plâns non-stop, timp de 7 ore. Sunt convinsă că au adormit imediat după aterizare și, în următoarele două zile, nu se vor trezi decât ca să mănânce.

Bing-bang, bing-bang, sunetul se repetă enervant. Trebuie să mă duc la 23B să văd ce vrea. Dumnezeule, nici măcar nu am decolat bine și sunt chemată. E clar, voi avea o zi grea. Gândurile îmi zboară în așteptarea semnalului de la pilot, că decolarea s-a încheiat. Acum sunt supărată, problemele au început să apară odată cu vizita mamei mele la spital, pentru controlul anual. Îmi aduc aminte cum o luam de mână și… bing-bang, bing-bang. Astăzi sunetul ăsta o să mă omoare, 23B nu are pic de răbdare.

Mă uit la colega mea, care-mi face semn că pot să plec. Pilotul a terminat decolarea și a dat semnalul. Mă ridic, îmi aranjez fusta și cu mâna dreaptă îmi netezesc o cută impercetibilă a gulerului. Cu zâmbetul profesional pe figură, dau perdeluța la o parte și pășesc la clasa întâi. Ochii scanează rapid persoanele de aici. Unul, doi, trei oameni de afaceri, care-și scot laptopurile, un bărbat între două vârste ce se pregătește să citească o carte și o familie cu doi copii.

 Mama copiilor îmi zâmbește sincer. Primesc cu multă bucurie zâmbetul ei și o întreb dacă dorește ceva. Îmi răspunde că nu. Până acum stăm bine, la clasa întâi n-o să fie probleme. Mai sunt și câteva locuri libere.

Îmi continui drumul pe culoar și mă îndrept grăbită spre 23B. Cum o zăresc, îmi dau seama că este exact persoana care aduce necazurile. Tânără, înfumurată, crede că le știe pe toate și că i se cuvine orice. În mintea ei, toți oamenii de pe Pământ s-au născut și trăiesc numai ca să-i facă ei pe plac. Din păcate, eu chiar va trebui s-o mulțumesc.

– Vreau să mă mutați de pe acest loc spune ea cu un glas pițigăiat.

Respir adânc si o întreb zâmbind:

– De ce doamnă? Care este problema?

– Nu vezi că m-ați așezat lângă un negru? Crezi că pot suporta asta, tot zborul?

Uuupss! Problemă rasială, îmi spun în mintea mea. Arunc o privire către ceilalți pasageri și văd că toate privirile sunt ațintite asupra mea. Toți așteaptă răspunsul meu. Mi-e greu să spun ceva, mă uit la bărbătul de culoare de lângă ea și-l văd cum se uită șocat la mine, fără să îndrăznească să spună ceva. Hainele îngrijite și privirea inteligentă trădează un intelectual ce pare a merge la o conferință.

– Voi căuta să văd ce pot face, doamnă, îi răspund femeii, zâmbind.

Mă duc până în spatele avionului. Este aşa cum am bănuit. La “economic” toate locurile sunt ocupate. Știam asta, dar trebuia să mă conving. Simt în ceafă privirile a zeci de oameni. Toți sunt curioși să vadă cum se va dezamorsa situația aceasta tensionată. Ajung din nou la 23B.

– Stimată doamnă, după cum am bănuit, avionul este plin… și fac o pauză, în care o privesc și o văd cum stă gata să explodeze de revoltă și de scârbă … singurele locuri libere sunt la clasa întâi. Va trebui să am acceptul căpitanului, pentru a putea muta o persoană la clasa întâi.

Dintr-o dată, o văd cum ia o față victorioasă și întâmpină toate privirile dezaprobatoare, cu un aer de superioritate.

Toți pasagerii mă privesc supărați. Toți se așteptau de la mine să o pun la punct, pe această femeie. Nu pot să stau să le explic că nu am voie să mă cert cu pasagerii și că nu aş fi făcut decât să pornesc o ceartă inutilă.

Ajung la căpitan și-l întreb dacă pot muta o persoană de la “economic”, la “business”, din motive rasiale.

Căpitanul îmi spune să procedez cum cred eu de cuviință, ca să rezolv situația.

Cuvintele lui “am încredere în tine, știu că te vei descurca minunat” mi-au adus un zâmbet pe buze. Deja mă simt mai bine și acum pot gestiona orice situație dificilă.

Cu acordul căpitanului, mă întorc la femeia isterică. Acum zâmbesc din toată inima și încep să vorbesc:

– Stimată doamnă, căpitanul a fost de acord. Nimeni nu este obligat să stea lângă o persoană dezagreabilă.

Un murmur de nemulțumire s-a auzit în tot avionul. Femeia jubila. Negrul tăcea.

Am lăsat murmurul să se stingă și, exact când femeia începea să-și strângă lucrurile, am continuat:

– Domnule… aţi fi aşa de amabil să mă urmaţi la clasa I? În numele întregii noastre companii, pilotul vă cere scuze pentru faptul că aţi fost pus în situaţia de a avea lângă dumneavoastră o persoană atât de neplăcută.

Dintr-o dată, am fost luată prin surprindere de zeci de aplauze și țipete de bucurie din întregul avion. Toată lumea se bucura alături de negrul, căruia îi zărisem lacrimi în ochi.

 

întâmplare adevărată, petrecută pe data de

14 octombrie 1998

 

Ulterior, compania aeriană le-a transmis următorul mesaj, angajaților săi:

“Este posibil ca oamenii să uite ceea ce le-ai spus.

Este posibil ca oamenii să uite ce ai făcut pentru ei.

Însă nu vor uita niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă.”

SURSA: mail

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
Acest articol a fost publicat în povesti și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Stewardesa

  1. Marmotica spune:

    Foarte fain! Nu am stiut la ce sa ma astept pana in ultimul moment, tot respectul pentru fata.

  2. VictorCh spune:

    Cred ca – in locul fetei – eu n-as fi avut suficienta sontaneitate si prezenta de spirit (calitati pt a caror prezenta si amploare o invidiez cordial-admirativ) pt a reusi sa ma descurc la fel de onorabil-corect in situatia data. (Nici macar pasagera in cauza nu ar fi putut sa se planga – solicitarea ii fusese satisfacuta, nu mai era asezata alaturi de negru.) Felicitari fetei! (Regret ca nu stiu vreun mijloc pt a face sa-i parvina felicitarile mele – chiar si asa tardiv, dupa f’o cin’şp’e ani).
    UITE ca am mai invatat ceva!

  3. Gabriela spune:

    Oana, excelenta postare! Mi-a placut si stilul literar si morala. M-a suprins finalul si m-a bucurat si pe mine, parca as fi fost in acel avion. Te superi daca ii dau reblog?

  4. Altcersenin spune:

    am banuit deznodamantul inca din momentul cand stewardesa a cerut voie sa mute un pasager, dar oricum am ramas profund impresionata de aceasta intamplare… doamna a primit o lectie foarte buna!.. datorita faptului ca erau locuri libere la clasa I… dar se putea intampla sa nu fie…

  5. Călin spune:

    frumoasă gestionare a unei astfel de probleme. cea mai elegantă cu putinţă…

  6. Alin spune:

    Foarte frumoasa poveste, o intamplare foarte interesanta si chiar ma facut sa ma gandesc la multe lucruri.

  7. Bun şi pentru că de cele mai multe ori trec prin faze din astea, de acum încolo voi inventa scenarii. Nu de alta dar parcă începe să mă distreze să văd oamenii super deranjaţi de răspunsurile la întrebările lor.

    • VictorCh spune:

      „…să văd oamenii super deranjaţi de răspunsurile la întrebările lor.”
      PE LANGA ideea centrala a comentariului dumitale, legat STRICT doar de fragmentul citat:
      Uneori SI EU ma amuz (oarecum) in acelasi fel: exista oameni care obisnuiesc sa se distreze enuntand mici rautati, spre ex incearca sa-i puna in incurcatura pe indivizii „oarecare”, care au bun-simt, punandu-le intrebari (de regula doar aluzive, nu directe) referitoare la subiecte care pt acestia sunt stanjenitoare. Eu ma distrez nemaipomenit de bine in primul rand facand pe prostul (cu tot riscul de a ramane asa😀 – ca doar nu mi-e greu, nu fac eforturi, imi vine la indemana😛 ) si cerand sa-mi fie explicitat de-a-fir-a-par, cu deamanuntul, tâlcul intrebarii (ceea ce de multe ori – chiar daca nu intotdeauna – ii pune PE EI in incurcatura, ei neavand intentia de a fi atat de „deschisi”), apoi exprimandu-mi in mod civilizat si politicos (in limbaj si „ton”) nedumerirea in privinta curiozitatii lor („Da’ pe dumneata DE CE te intereseaza asta, cu CE cunoasterea raspunsului meu / acestor detalii ale vietii / firii mele influenteaza in bine calitatea vietii dumitale?”) si in final raspunzand intr-adevar intrebarii lor – chiar daca nu asa cum se asteapta ei si cu mai multe detalii si comparatii cu firea LOR decat ar vrea ei sa auda. De la un moment dat incolo incep EI sa se simta stanjeniti (cu exceptia celor – PUTINI! – care sunt INTR-ADEVAR nesimtiti) si nu mai stiu cum sa te faca sa taci, sa nu le mai raspunzi… (ASTA consider ca-i partea cea mai amuzanta: intrucat EI au intrebat, eu sunt jstificat sa continui sa vorbesc „pe acelasi ton” pana cand consider eu ca am epuizat „raspusul meu la intrebarea lor” – in realitate raspunsul meu la rautatea lor…)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s