Nichita Stanescu – Inserare de toamna

Ziua aluneca, tragand dupa ea
prin fereastra joasa, culorile joase,
de parca-ai fi impins-o cu mainile subtiri
pe care le-ai ridicat din imbratisarea mea.
Steaua neagra a pletelor tale
imi rasare, scanteind,
in dreptul inimii,
cand iedera uscata bate ritmic in geam
un tot mai indepartat si mai negru tam-tam
al secundelor noastre nedezlegate.
Ziua aluneca spre cenusiu, spre negru,
smulgand frunzele si tragand de pe cer
tavanul alburiu al norilor goi,
si-un relief de munti, intors spre noi,
izbucneste deasupra, urcand,
coborand.