Cum sã iesi viu dintr-un spital din Romania


Radem putin ca sa nu plangem…si descrierile sunt cat se poate de adevarate…(scuzati cuvintele “dure”).

Ghid de sfaturi practice despre cum sã iesi viu dintr-un spital din Romania .

        Acest articol a aparut si in Academia Catavencu.
A dat boala în tine si te-a mîncat undeva sã te duci la spital în loc sã iei un pumn de antibiotice ori sã-ti storci singur cosul de pe fund?
Ei bine, mosule, s-ar putea s-o mierlesti. Ca sã scapi viu dintr-un spital românesc, care, culmea, se poate chema, cinic, Filantropia, si nu, onest, IML, îti trebuie nu doar noroc de jucãtor rusnac de ruletã, ci si un pic de scoalã a vietii. Asa cã ia aici si citeste, cît încã mai vezi cu ochiul liber, cîteva sfaturi practice culese de pe patul de suferintã!
       Spaga 
       Tehnica înfiptului la buzunarul de la halat e primul lucru care îti asigurã supravietuirea.
E o miscare pe care trebuie s-o exersezi dinainte, dacã vrei sã-ti iasã din prima si sã nu bagi banii pe lîngã.
„Palmat” se cheamã tehnica si e împrumutatã din practicile hotilor de portofele, care lucreazã fin, fãrã sã atingã haina în buzunarul cãreia îsi strecoarã mîna. Diferenta e cã ei scot, pe cînd tu bagi.
Decisivã e aici miscarea de învãluire, felul discret în care te apropii de obiectiv, îl tintesti cu coada ochiului, palmezi suma cu degetul mare si profiti de cele cîteva secunde în care victima îti indicã buzunarul corect printr-o usoarã mlãdiere a coapsei. Introduci, apoi retragi mîna discret.
Atentie: nu te uita niciodatã fix la buzunar. E semn de proastã crestere si poate genera suspiciuni.
        Cearsafurile
Singura chestie care lipseste de pe un cearsaf de spital românesc e „Ghitzã was here” scris cu carioca. În rest, gãsesti de toate: singe închegat (care nici mãcar nu e al tãu), pete zgrunturoase de apret turnat cu cãldarea în cazanul în care s-au fiert albiturile si care te zgîrie la cur, pete de ketchup nu, cã nu se dã ketchup în spital, muci si – de ce nu? – ulei de motor de la un fost mecanic auto decedat, internat înaintea ta.
A doua chestie nasoalã e cã cearsaful de spital e conceput, de regulã, pentru bolnavi pigmei, asa cã, oricît te-ai strãdui, n-o sã reusesti în veci sã ai cearsaf si sub cap, si sub cur, si sub picioare. Alege sã ai sub picioare, nu de alta, dar dacã stai fãrã ciorapi risti sã te pricopsesti cu o micozã pe viatã de la saltea.
        WC-urile si, mai ales, dusul
        Ideal ar fi sã-ti propui ca pe perioada internãrii sã nu mergi la budã si sã nu te speli. Au fost cazuri de pacienti cãrora le-a iesit. Dar ei au fost exceptii.
Prin urmare, e absolut necesar sã dispui de folii de unicã folosintã, pentru colac (mã rog, dacã existã colac). Cu cît aveti mai
multe, cu atît mai bine, cãci puteti face oricînd afaceri cu ele printre colegii de salon. Se vor vinde ca pîinea caldã.
Cu dusul e mai greu, fiindcã sînt ori încuiate, ori stricate, ori tre’ sã-l stii pe directorul spitalului sau pe ministrul Sãnãtãtii ca sã ai acces la ele. Recomandarea noastrã: faceti dus cu servetelele umede.
Asistentele & Reanimarea
        Douã lucruri sînt aici esentiale. În primul rînd, înainte de a te interna, încearcã sã ai cît mai multe bancnote de 5 ºi 10 lei. Asistentele sînt niste tonomate care nu dau rest. Acum sã nu te atepti sã si facã ceva pentru banii ãstia sau mãcar sã zîmbeascã. Ntztz, no way! Ei reprezintã un fel de taxã de protectie; dai banu’ ca sã nu te omoare cînd îti fac o injectie, ca
sã-ti nimereascã vena din prima cînd îti iau sînge, ca sã nu te sugrume cu garoul.
În cazul în care ajungeti la reanimare si tre’ sã vã umezeascã cineva buzele cu apã: asigurati-vã cã asistenta cãreia îi dati taxa (aproximativ 100 ron) nu iese din turã fix cînd iesiti voi din operatie. Nu pentru cã arunci cu banii degeaba pe asta, care se
carã, ci cã aia care vine dupã ea, nefiind plãtitã, s-ar putea sã te omoare prin însetare.
        Haleala
        Ideal e sã primesti de-acasã. Totusi, dacã mãnînci la oficial, cel mai indicat e sã o mirosi înainte si, eventual, sã astepti s-o guste un coleg de salon aflat în fazã terminalã, desi umblã vorba printre bolnavii cu experientã cã la „Fundeni”, „Bagdasar” sau Universitar nu e chiar atît de naspa. În anumite cazuri însã, aceste zvonuri au fost infirmate.
Oricum, nu te duci la spital cã sã mãnînci, nu? Dacã voiai asta alegeai un restaurant.
        Marean Menghelie
Sursa:mail
Anunțuri

Despre oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
Acest articol a fost publicat în Haioase și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Cum sã iesi viu dintr-un spital din Romania

  1. Pingback: colţul european – 15 « Colţu' cu muzică

  2. As vrea sa-ti zambesc,dar ma tem de un rictus.
    Madi si Onu

    • oanaclara zice:

      🙂 Din pacate e pura realitate. Rar gasesti medici si asistente care sa nu astepte spaga.

      • Păcat, să credităm, secretţia purulentă, a unor minţi bolnave.
        Te-am cunoscut într-o ipostază, din care nu-mi poţi ieşi din minte.
        La un material denigrator asupra cadrelor didactice, similar acestei mizerii, ai sărit ca o leoaică, în demontarea calomniei.
        Haita părelnică, năpustită asupra învăţământului era mizerabilă.
        Şi totuşi, ai înfruntat-o.Iar eu, ca fiu de învăţător,n-am tolerat-o!
        Sine ira et studio.
        Madi şi Onu

        • oanaclara zice:

          Nu imi place sa pun o intreaga categorie profesionala in aceeasi oala. Hai sa le luam pe rand: In majoritatea spitalelor , daca nu ai bani esti ca si mort. L-am nascut pe Cristi la maternitatea din Galati…medicul mai avea un pic si ma omora pentru ca nu am dat destul. Ii bagasem in buzunar leafa pe care o luasem dimineata. Cristi e nascut prematur si nu aveam cum sa prevad ca va veni pe lume la 7 luni. M-a salvat medicul cu care m-a nascut mama. Un medic extraordinar, destul de inaintat in varsta. Nu rade! Daca ai fi auzit ce ii iesea din gura la adresa celui ce m-a asistat la nastere…
          Pe Danut l-am nascut la Spitalul Judetean. Mi-am luat masuri de prevedere. am prins o moasa, am mituit-o zdravan si a stat langa mine. Se pare ca substanta care se pune in perfuzii pentru a obtine dilatatie se da doar celor ce au bani. Fata de langa mine din salon n-a cotizat, deci a avut travaliu „doar” vreo 24 de ore. Eu nu am mai avut atunci CE sa ii dau asistentei de la nou-nascuti (in afara de un pampers pentru Danut), drept urmare , dupa 2 ore cand am avut voie sa merg in salon, mi-am gasit copilul pe un patut fara cearsaf, infasat cu un scutec, iar pampersul i-l pusesera in dreptul capsorului.
          Sotul meu si-a rupt la un moment dat piciorul. Cand mergea (tot la Judetean) sa ii fie schimbat ghipsul, era intrebat daca doreste gips de 2 lei sau de 50… Intr-o zi , dupa ce a tot dat bani pentru minunatele schimbari, nu a mai scos nimic din buzunar si a vrut sa vada ce se intampla daca gipsarul nu primeste bani pentru prestatie. A vazut: i-a pus stramb gipsul de n-a mai putut merge cum trebuie vreo saptamana.

          Exista si varianta cealalta de medic. Il pot lauda pentru asta pe medicul meu de familie , care m-a certat cand am vrut sa ii ofer o cafea pentru ca stia ca am doi copii acasa si ca ii cresc singura. La spitalul de boli infectioase, la fel , sunt oameni care lucreaza fara sa astepte ca pacientii sa „cotizeze” ceva in buzunarele medicilor si asistentelor .

          Stiu ca si salariile din sanatate sunt mici,ca si in invatamant. Stiu ca si in invatamant si in sanatate exista oameni adevarati, dar si persoane care fac de rusine toata breasla. Nu stiu cum vom putea scapa vreodata de ei. Macar de ar citi acest tip de texte si de-ar reusi sa se regaseasca , ca si tipologie in ele!

          • În privinţa copiilor tăi, nimic de zis, dar nu cred că putem blama o categorie întreagă, pentru nişte calomniatori nărăviţi.
            Mămica a fost un timp,moaşă la ţară, şi mulţi ani după, sătenii vorbeau cu veneraţie de „coana moaşă”.
            Aşa că să nu credităm mediocrităţile ahtiate după bani.
            Sunt convins, că eşti de bună credinţă, tot aşa cum orice „avers îşi are reversul”.
            Azi, pe stradă, am văzut un individ, pe spatele căruia, scria cu majuscule: „sociopat”.
            M-am întrebat, desigur, dacă nu cumva era autoraşul acelui mail!
            Madi şi Onu

          • VictorCh zice:

            „Nu imi place sa pun o intreaga categorie profesionala in aceeasi oala.”
            NIMENI, nicio persoana, n-ar trebui sa fie… categorisita, analizata, apreciata, „judecata”, doar prin prisma apartenentei sale la vreuna sau alta (sau la mai multe) dintre categoriile generalizante careia ii poate fi subsumata, INDIFERENT de criteriu (de profesie, de varsta, de sex, de religie, de convingeri politice, de nivel de studii – sau ORICARE alt criteriu), ci ar trebui sa fie „judecata” doar prin prisma totalitatii caracteristicilor sale caracterizante (pozitive sau negative).

            „Se pare ca substanta care se pune in perfuzii pentru a obtine dilatatie se da doar celor ce au bani.”
            Din pacate „se pare ca” MAJORITATEA substantelor BUNE folosite de anestezisti NU SE GASESC pur-si-simplu in farmaciile spitalicesti, deci ca nu sunt disponibile „in mod oficial”, iar anestezistii isi fac provizii PERSONALE, din banii lor proprii, atunci cand merg in strainatate (anume in acest scop sau cu vreo alta ocazie), substante pe care PE BUNA DREPTATE (in opinia mea) nu le pun in mod gratuit la dispozitia unitatii spitalicesti pt a fi distribuite (contra spaga) de „sefi”, dar LE „FAC disponibile” pt pacientii platitori.
            Credeti ca acei anestezisti sunt de condamnat pt ca folosesc ceea ce stiu ei ca trebuie „taxand” de cateva ori mai mult decat costul real al substantelor in cantitatile real consumate?
            CUM credeti ca ar fi mai bine (decat asa cum se procedeaza)?
            Sa nu se gaseasca DELOC acele substante?
            Anestezistul sa-i dea pacientului (sau apartinatorilor) (inainte de operatie) lista cu produsele care ii sunt necesare, urmand ca din partea pacientului sa se deplaseze cineva in strainatate incercad sa gaseasca acele substante – TOATE si strict numai in cantitatea necesara? (Sau CE ar urma sa faca pacientul / apartinatorii cu un flacon din care a fost consumata (pt realizarea „cocktailului de anesteziere) doar un sfert (sau o zecime) din cantitatea de substanta continuta (substanta – in principiu, in general – potential extrem de toxica, letala, si deci interzis de a fi „tinuta” prin casa)? Oare cu CAT „mai putin” l-ar costa pe pacient anestezia necesara in ACEST caz?
            (Solutia optima – EVIDENT – ar fi ca toate acele substante sa se gaseasca printre cele oricand disponibile anestezistului DIN PARTEA SPITALULUI, dar…)

            „…mi-am gasit copilul pe un patut fara cearsaf, infasat cu un scutec, iar pampersul i-l pusesera in dreptul capsorului.”
            Solutie: chemat (anticipat) „masculul familiei”, sotul, (care sa astepte la spital de la inceperea si pana la terminarea „procesului” de nastere – pana dupa prima alaptare), care sot sa aiba la el aparat fotografic (sau macar vreun „mobil” mai acatarii) cu care sa fie fotografiata / filmata IN PRIM-PLAN situatia SI figura SI ECUSONUL asistentei „in cauza” SI ale medicului care se presupuna ca ar fi trebuit „s-o coordoneze, s-o indrume si s-o supravegheze”, si trimis prin e-mail „videoclipul de reclama” pe la televiziuni, pe la colegiul medicilor si respectiv asistentelor, etc. (Pt cel in cauza este deja tarziu, fapta a fost deja „consumata”, dar este o excelenta metoda de „retaliere”, reusindu-se in acelasi timp sa se SI obtina imbunatatirea situatiei pt urmatorii pacienti, avand in vedere ca „frica pazeste bostanaria”.)

            • oanaclara zice:

              Hahaaa. Daca masculul familiei ar fi fost asa cum trebuie sa fie un barbat responsabil, da, asa ar fi trebuit. Tinand cont ca el a baut 3 zile sai 3 nopti de fericire ca i-a nascut nevasta, da-ti seama ce sprijin as fi avut din partea lui! De-asta nici nu mai suntem impreuna. Era un fel de al treilea copil, cel mai iresponsabil si capabil de cele mai multe belele. Asa, cresc doar doi si imi e mult mai bine.

      • VictorCh zice:

        Poate sa para ciudat, dar eu personal n-am nimic, absolut nimic, impotriva faptului ca personalul medical asteapta „spaga”, la felul in care sunt platiti: sincer sa fiu, cand „ma dau pe mana” chirurgului prefer DE DEPARTE ca acesta sa vina la serviciu odihnit, relaxat si bine dispus, venit la seviciu (dintr-o locuinta in care si-a creat un mediu placut unde-a putut studia linistit vreun tratat sau vreo revista medicala) cu o masina confortabila, „avand mintea la el” (ne”poluata” de ganduri pecuniare panicarde) si fiind apt si pregatit sa studieze anamneza cazului, rezultatele diverselor investigatii dupa care sa cumpanesca lucrurile cu calm si sa decida asupra procedurii de urmat / aplicat (nici nu stiu CARE-ar fi verbul corect de folosit), si cand pune mana pe bisturiu privirea sa sa aiba acuitate, mintea – claritate si mainile sa nu-i tremure, decat sa „am de-a face” cu un medic stresat de iminenta scadentei pt rata la banca (dupa ce inca nu reusise sa-si plateasca „regia de bloc”), venit la serviciu dintr-o locuinta mizera de care ii este scarba (dar nu-si poate permite s-o schimbe – inca), ajuns „la lucru” „cu nervii in pioneze” dupa certurile din mijloacele de transport in comun (caci „l-a lasat masina”, o vechitura aproape de varsta lui), cu creierul „vraiste” de ganduri… „egoist-materialiste”, cu mainile tremurandu-i de emotia (stresul) asteptarii raspunsului la intrebarea daca obtine sau nu un imprumut salvator si cu ochii lacrimandu-i dupa „meditatiile” tinute (pana seara tarziu) cu candidati la admitere. (Argumentare oarecum similara pot sa prezint si pt asistentele care fac injectiile si alte proceduri potential periculoase, ba pana si pt infirmierele care-ti fac o clisma.)
        Din perspectiva mea, problema NU este faptul ca personalul medical „accepta” (ba chiar si „asteapta”)… „prime de incurajare”, ci apare numai in cazul in care vreun reprezentant al respectivei profesii conditioneaza executarea actului medical (sau calitatea acestuia) de spaga primita / promisa.
        Eu personal nu cunosc direct si personal vreun „cadru” care sa refuze cu-adevarat („pe bune”, cu vehementa si fara sa se razgandeasca sau „sa se lase convins”)… „donatia”, dar am avut privilegiul sa cunosc direct (si sa asist la intamplare) reprezentant ai profesiunii medicale care – dupa un scurt refuz mai mult formal – accepta (cu recunostinta)… „contributiile” (benevole, voluntare) din partea celor mai… „inlesniti” decat ei, dar care – in cazul cate unui „amarastean” care poate nici macar pt ca sa-si cumpere „mancare de regim” n-are destui bani – cumpara el, din banii lui, minimul de materiale sanitare si medicamente strict necesare (evident, nu din „varful de gama”) cu care sa incerce sa-l vindece – ba-i mai ofera amaratului si cate-un mic imprumut (fara termen precis de restituire, sau cu termen foarte indepartat) pt ca pacientul sa se hraneasca cat-de-cat „mai ca lumea”, macar pana „se pune pe picioare” cu sanatatea.

        • oanaclara zice:

          Nici eu nu ma pot lauda cu o leafa extraordinar de mare. In liceu profesoara de muzica ne-a invatat ca profesorul trebuie sa fie un fel de actor si chiar daca are mortul pe masa , la ora daca e de cantat , canta. Nu poti lasa problemele personale sa iti afecteze slujba. Am invatat, in 15 ani de cand muncesc, sa las problemele personale la usa scolii.
          Presupun ca asta ar trebui sa faca si alte categorii de bugetari . Nu e vina pacientului ca leafa medicului e mica si nu e dator el sa suplineasca salariul acestuia. Parerea mea.

          • VictorCh zice:

            Teoretic ai dreptate (referitor la medici). Practic… Ramane cum am scris. (Una este importanta – ca urmari – daca vreodata nu reusesti dumneata sa te stapanesti suficient si dai gres la vreo ora sau alta, si – sper ca recunosti – CU TOTUL ALTA este gravitatea urmarilor daca acelasi lucru i se intampla unui medic (mai ales unui chirurg). (Cine nu crede sa revada „cazul Ciomu” – NU cu sensul ca daca i-ar fi dat acel pacient spaga n-ar fi gresit (ca sa nu ma hazardez la „s-a razbunat pt ca n-a primit”), dar un firicel continuu la „intrare” cred ca ar ajuta la reducerea numarului si severitatii conditiilor care favorizeaza aparitia greselilor.)

  3. Pingback: Seeds « schtiel

  4. Marius Bota zice:

    Am discutat cu oprietena din GErmania, care imi spunea ca la ei in spitale, iti alegi saptamanal, mancarea pe cre vrei sa o degusti, asa ca ajungi, daca chiar vrei, sa mananci pulpa de iepure ori peste de toate soiurile si preparat in toate felurile. La ni in schimb, daca intri in spital, speranta e, sa nu mai iesi, de asta esti tratat ca atare

    • oanaclara zice:

      Hmmm. Suna a basm ceea ce spui. 🙂

      • Marius Bota zice:

        Si eu am facut ochii precum cred ca ai-ai facut si tu cand ai citit, dar asa e. Lasa ca ajungem si noi in situatia lor si atunci sa vezi ce mancare o fi in spitalele romanesti)))

    • VictorCh zice:

      EVIDENT – EXACT „on-topic” 😀 😛 😆 (macar al comentariilor carora le urmez):
      Cu mai multe zeci de ani in urma, fiind proaspat iesit din stagiul militar obligatoriu, unde mancarea (care teoretic era „la discretie” si „conform retetarului”) in fapt era atat „rationalizata” cantitativ – cam „strans” dupa cantitatea de efort pe care-o depuneam – cat si cam… nesatisfacatoare ca diversitate (de-a lungul timpului) a gusturilor si aromelor (vreo 6-8 „feluri” mult prea necondimentate si gatite cu cate o bucatica mult prea mica de carne – si aia mai mult slanina decat carne, feluri care se tot „roteau”) (asta – BINEINTELES – la cantina „trupei”, unde mancam eu; habar n-am CUM era gatita mancarea de la popota ofiterilor, care mancau separat, in alt corp de cladire), cam tot asa „am facut ochii” eu atunci cand am citit despre felul in care erau hraniti militarii de pe un portavion american: erau vreo cateva cantine tip „fast-food-impinge-tava”, cantine dispersate (pe nava de multe sute de metri lungime si inalta de zeci de etaje) dupa criterii arhitecturale, ca sa nu trebuiasca sa mergi kilometri si sa urci / cobori prea multe zeci de trepte ca sa poti lua masa, dar TOATE cadrele (INCLUSIV ofiterii superiori) isi alegeau meniul din aceleasi vitrine de expunere a „ofertei”, cantitatea pe care ti-o luai pe tava (si numarul de re-serviri) nu erau limitate, oferta includea si minimum 5-6 variante de desert PLUS inghetata de nu-mai-stiu-CATE feluri SI o mare diversitate de fructe – tot „la discretie” – si cateva variante de suc (INCLUSIV bere slaba) – si CEVA oferta gaseai in vitrinele alea (ba frigorifice, ba „platouri calde”) cam la orice ora din zi sau din noapte. TOT in cadrul ofertei existau sectiuni pt mancare gatita „kosher” (conform preceptelor religiei ebraice), feluri de mancare (meniuri intregi) „sugar-free” si altele vegetariene… Pt mine, care citeam scurt dupa „liberare”, „suna” de parca citeam un basm cu „a fost odata ca niciodata”.

  5. Pingback: Life in picture « A different blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s