Aproape că nu există român care să nu fi trecut măcar o dată în viaţă pe podul de la Cernavodă, care, la vremea construcţiei sale, era cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Şi chiar dacă multă lume ştie că proiectantul şi constructorul acestui pod a fost Anghel Saligny, faptul că celebrul inginer este gălăţean este ceva mai puţin cunoscut. Anghel Saligny s-a născut pe 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, din fostul judeţ Tecuci.
A urmat primele clase de şcoală la pensionul din Focşani, înfiinţat de tatăl său, Alfred Saligny, un pedagog alsacian stabilit în România. Studiile secundare şi le-a făcut la tot la Focşani, iar liceul l-a absolvit la Potsdam, în Germania. A frecventat apoi cursurile Universităţii din Berlin, iar mai apoi s-a dedicat studiilor inginereşti la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg. În anul 1885, guvernul român a organizat un concurs internaţional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre. Nemulţumiţi de ofertele firmelor străine, oficialii români au luat decizia de a-i încredinţa lucrarea lui Saligny. Începute pe 21 octombrie 1890, lucrările au fost finalizate cinci ani mai târziu, pe 14 septembrie 1895.
Sistemul de poduri de cale ferată Feteşti – Cernavodă reprezintă o adevarată operă de artă inginererască, cea mai grandioasă de acest fel din Europa continentală la ora construirii sale şi încă multă vreme după aceea. Anghel Saligny a mai proiectat şi construit, printre altele, linia ferată Adjud – Tg.Ocna, primele poduri combinate (şosea – cale ferată) din ţară, podul peste Siret de la Cosmeşti, silozurile de beton armat, docurile şi antrepozitele de la Galaţi şi Brăila.
A fost membru fondator şi preşedinte al Societăţii Politehnice din Bucureşti, ministru al Lucrărilor Publice, membru şi preşedinte al Academiei Române. Academician, inginer constructor, ministru şi pedagog, Anghel Saligny este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat. A încetat din viaţă pe 17 iunie 1925, la Bucureşti.
Diverse diversificate 1 
Cu titlu anecdotic (dar perfect real, din cate stiu eu):
Intrucat Saligny – pe baza unei calculari mult mai precise a solicitarilor din fiecare grinda a „fermei cu zabrele” care constituie fiecare travee a podului si a folosirii unor coeficienti de siguranta mult mai adecvati – redusese foarte mult greutatea proprie a podului (reducand cantitatea de metal fata de cea uzual a fi folosita in acest scop la podurile vremii), fusesera numeroase voci care pusesera la indoiala rezistenta podului „sau” de la Cernavoda (cel principal). In urma acestui fapt, Saligny a anuntat public (si s-a tinut de cuvant) ca nu numai ca la incercarea podului (care in mod normal se facea cu o locomotiva care tragea o garnitura formata din nu-mai-stiu-CATE vagoane incarcate – vagoane de marfa dintr-alea mici, de 10 t, ca pe acea vreme) el va folosi un tren format din acelasi numar de vehicole, dar NUMAI din locomotive (fiecare de MULTE ori mai grea decat un vagon), dar in timpul acelei incercari el va pluti pe Dunare intr-o barca stationata EXACT sub mijlocul celei mai lungi portiuni nesprijinite decat la capete ale podului (zona cea mai periculoasa). Pana la urma a fost nevoit sa stea acolo nu pe o barca ci pe un slep, atat de numerosi au fost muncitorii (si mai ales maistrii) care au vrut sa stea acolo cu el in timpul cursei de incercare, aratandu-si astfel – practic si public – increderea in priceperea lui si in acuratetea calculelor lui.
Si inca ceva: si la Timisoara avem un pod metalic peste Bega (actualmente ramas pasarela pietonala, neexistand pana la pod cai de acces rutier adecvate traficului actual) – pod EVIDENT mult mai scurt decat cel peste Dunare, un simplu pod banal – proiectat tot de el si construit tot sub supervizarea lui.
Interesanta intamplarea. Nu stiam despre ea. 🙂 Asta dovedeste ca arhitectul si constructorii au format o echipa adevarata bazata pe colaborare si incredere.
Apropo de poduri…
http://smro.wordpress.com/2011/06/19/podul-de-piatra-s-a-terminat/
Super fain! Multumesc!
Pingback: matinale – 51 « Colţu' cu muzică
Poveste-n poveste din trecute timpuri?
Cum să nu-mi placă?
Cum să nu mulţumesc mult?
E o poveste frumoasa.
Cu drag!
Nu stiam ca era galatean :))
Avem galateni cu care ne mandrim. Un alt exemplu e Smaranda Braescu, prima femeie parasutista Nu te gandi la trasnai ca nu e cazul) care era si invatatoare, printre altele… 🙂
Eu il mai stiu si pe Bute…e cetatean de onoare la noi :))
Frumoase exemple de patriotism local justificat!
Victor, din partea mea puteau sa-l faca si general, daca asa cred unii ca trebuie :))
Multumesc! Sunt oameni de care nu avem cum sa uitam. Prefer sa citesc despre ai decat cine stie ce tabloide despre pseudo-vedetele din ziua de azi.
Este. Si cred ca merita si el tot respectul. Nu e simplu ce face.
Da, nu este simplu…dar nu-l obliga nimeni 🙂 Glumesc :))
Asa e. In fine , daca asta e vocatia lui…
oanaclara: Nu este simplu, nici ne-obositor – si NICI ne-dureros.
buceginatura2000: El este obisnuit cu „glume fizice” mai… contondente.
Pingback: Miercurea fără cuvinte « A different blog
Pingback: Cei care traiesc in mijlocul materiei … « Silence's Blog