PATRU POVEŞTI ADEVĂRATE

Prima poveste

La  inceputul celui de-al doilea   razboi  mondial, cand soarta evreilor din Europa era  pecetluita, dar inca mai  existau cai de salvare, cateva sute de evrei  instariti au cumparat un  vapor in scopul de a-si duce  familiile in America. Dar  aveau nevoie de viza, asa ca s-au adresat ambasadorului SUA de la  Londra.

In fond  nu prezenta nici un obstacol obtinerea vizei, dar el a refuzat. Acei oameni  curajosi, determinati  sa-si salveze familiile, au plecat la drum pe ocean fara  aprobarile necesare.

Cand ambasadorul SUA a aflat, s-a   grabit sa instiinteze guvernul american ca se apropie de  tarmul tarii o  nava cu emigranti ilegali.  Evreii  care reusisera sa scape din   pericolele razboiului, s-au trezit la capatul drumului  in imposibilitatea de  a cobora pe tarm. Lipsiti de noroc au trebuit sa se  reantoarca in Europa    devastata de razboi unde au fost arestati si arsi in  lagarele de exterminare.           

Cand  s-a aflat aceasta, rabinul Londrei s-a dus la ambasadorul SUA in Londra si i-a  spus:

-Stimate domn ambasador, faptele tale   sunt nedemne nu numai functiei pe care o ai, ci si ca  om. De acum inainte,    din cauza ca din vina ta s-a petrecut aceasta crima,  tu si toti urmasii  tai sunt blestemati !
 

Ambasadorul se numea Joseph Patrick Kennedy, iar despre blestemul familiei Kennedy cred ca a   auzit toata lumea.

A doua poveste

 Tot la  inceputul celui de-al doilea razboi mondial cand oamenii au inteles soarta evreilor,  in Lituania ambasadorul Japoniei era un om integru care nu admitea  crimele nazistilor  si a avut grija de evreii din Europa acordandu-le viza  de intarre in   Japonia de unde puteau pleca oriunde doreau. Astfel a   salvat  doua mii de evrei.

Cand  au aflat  nazistii, au ordonat Japoniei care le era aliata, sa il  destituie pe   ambasadorul nedisciplinat. Pana la termenul de parasire  a functiei mai erau  
doua saptamani, timp in care s-a lucrat zi si noapte la  editarea vizelor,    ba chiar au fost luate si ajutoare echipe suplimentare  de lucru, astfel ca  au salvat inca multi evrei. Aceasta era o fapta de mare curaj.

Inainte de  plecarea ambasadorului , a venit o delegatie de la Templul din Vilnius pentru  a-i multumi.
„- Pentru faptele tale de bine pentru poporul evreu, vei fi pomenit vesnic si noi ne  vom ruga ca Cel de  Sus sa te binecuvanteze si sa-ti rasplateasca tie si  urmasilor tai”

Bunul  ambasador s-a intors in Japonia  si spre surprinderea lui nu a fost pedepsit, ci doar  concediat si pensia  anulata.

Pentru a-si ocroti familia a deschis un mic atelier de reparatii automobile.

Acel  atelier se numea Mitsubishi.

A treia poveste

In  centrul orasului Kiev din Ukraina,   se inalta statuia in memoria conducatorului national atotputernic Bogdan Hmelniţchi (Khmelnytsky). Este infatisat  calare pe calul  sau frumos, cu mana dreapta tinand sceptrul, simbol al  puterii invincibile a Ukrainei.

Hmelniţchi (1595-1657   fost hatman lituanian polonez crestinat si aliat cu  cazacii) este mandria  ukrainilor si toti vizitatorii se minuneaza de  frumusetea statuii marelui  conducator.

Dar putin stiu ca el era antisemit salbatic,  care are la activ multe pogromuri si incendieri de  asezari pasnice de evrei nevinovati. Nu au fost crutati nici copiii nici femeile. Acestea sunt dovedite istoric. Multa cruzime si amar.

Bogdan Hmelniţchi cel blestemat pe pamantul  Ukrainei, dar intr-una dintre asezarile in care mercenarii lui cazaci au  dezlantuit  focurile iadului, au  omorat, au siluit,  au jefuit, au fost stransi tineri si tinere in sinagoga asezarii si i-au  dat foc cu oamenii inauntru.

Din asezare a ramas numai  numele. Bogdan a   murit din accident cerebral, a fost inmormantat in  Subotiv, in biserica   ancestrala alaturi de fiul sau Tymish. Bogdan a avut  numai un fiu, fara alti  urmasi.  Un nobil polonez  cucereste Subotiv  si ordona deshumarea si dezonorarea lui Bogdan si a  fiului sau Tymish, asa   ca nu au ramas urmele lor pamantesti nicaieri.

Dar dupa  sute de ani a venit si  pedeapsa  adevarata, caci  asezarea se numea Cernobil, iar centrala atomica nr 4 a fost construita  exact  pe locul  fostului templu.

A patra poveste

 Spitalul Brâncovenesc nu ar fi existat fără însufleţirea nobilă a Saftei Brâncoveanu, soţia Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, care a dorit ca instituţia să fie operă de binefacere.

 Însă după 150 de ani de istorie, spitalul situat în centrul istoric al Bucureştiului a fost dărâmat, căci nu era inclus în planurile urbanistice ale lui Ceauşescu,

 Safta Brâncoveanu a comandase o inscripţie în marmură pe care a aşezat-o în bisericuţa din curtea spitalului. Inscripţia, care se află acum la Curtea Veche, contine la final un blestem care cere Divinitatii ca cel care se va atinge de ctitorie, adica de spital, sa fie omorat de cei din  neamul sau intr-o zi de sarbatoare”

 Ceauşescu a daramat spitalul si biserica in 1984. A ramas doar inscriptia.

 In 1989, Ceausescu a fost omorat de cei de un neam cu el , chiar de Craciun.

 Blestemul,  spune aşa:
 „Se face acest spital pentru săraci şi de moarte năpraznică în zi de Crăciun să moară cel care se va atinge de acest spital”.

Multumesc, Alex, pentru povesti!