OSHO – Fiul


Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii. Trebuie să te eliberezi de părinți. Așa cum într-o zi ieși din pântecul mamei… După 9 luni, copilul își părăsește mama. Oricât de golită s-ar simți ea, copilul trebuie să părăsească trupul ei. Vine și o altă zi în viață, când copilul va părăsi așteptările părinților. De-abia atunci, pentru prima oară, va deveni o ființă cu propriile drepturi, pe propriile picioare. Atunci va deveni cu adevărat liber. Dacă părinții sunt atenți și înțelegători, își vor ajuta copilul să devină liber cât mai repede. Nu-l vor condiționa pentru a-l folosi, ci îl vor ajuta să trăiască în iubire. Așa se va naște o lume nouă, în care oamenii vor munci din iubire. Tâmplarul va munci pentru că iubește lemnul. Profesorul va preda pentru că iubește învățătura. Cizmarul va face pantofi pentru că-și iubește meseria. Dar acum se întâmplă ceva foarte neclar. Cizmarul a devenit chirurg, iar chirurgul a devenit cizmar. Amândoi sunt furioși. Tâmplarul este politician, politicianul este tâmplar. Și ei sunt furioși. Toată existența pare să fie furioasă. Uitați-vă în jur, la fețele oamenilor: unul e mai furios decât altul. Fiecare pare să nu fie acolo unde trebuie. Niciunul nu se simte împlinit, nu-și simte utilitatea, și acest lucru îl obsedează.

Am auzit odată o poveste frumoasă:
Doamna Ginsberg, ajunsă în Rai, îl întreabă pe îngerul de la registratură:
– Spune-mi, aș putea să mă întâlnesc cu cineva care este aici, în Rai?
– Desigur, răspunde îngerul, dacă persoana pe care o căutați se află aici…
– Cum să nu, sunt sigură că e aici. Este vorba de Fecioara Maria.
Îngerul își drese vocea:
– Mda, dumneaei se află în alt sector, dar dacă insistați, pot înainta cererea. Este o doamnă plină de bunătate și poate că va dori să revadă aceste locuri.
Cererea fu înaintă cu încetineala funcționărească obișnuită, iar Fecioara se dovedi, într-adevăr, plină de bunătate. Nu peste multă vreme, doamnei Ginsberg i se făcu onoarea și bucuria de a se afla în prezența Fecioarei. Doamna Ginsberg privi îndelung chipul radiind de lumină care-i stătea înainte, apoi spuse:
– Iertați-mi curiozitatea, dar mi-am dorit mereu să pot pune această întrebare. Cum ați făcut să aveți un fiu atât de minunat, pe care milioane de oameni îl venerează ca pe un dumnezeu?
Fecioara răspunse:
– Doamnă Ginsberg, noi am sperat că va fi doctor…

Părinții întotdeauna speră, iar speranțele lor devin otrăvitoare. Eu vă spun: iubiți-vă copiii și dați-le sentimentul că au fost doriți așa cum sunt. Ei n-au venit pe lume ca să vă îndeplinească vouă dorințele. Dacă vor face un lucru sau altul, nu trebuie să vă zdruncine dragostea pe care le-o purtați. Aceasta este necondiționată. Atunci va apărea o lume complet nouă. Oamenii se vor îndrepta automat spre lucrurile care le plac, își vor găsi calea spre a se împlini.
Doar dacă ești împlinit, dacă ceea ce faci nu este numai o profesie, ci vocația ta, chemarea ta, doar atunci vei putea avea față de părinți sentimente pozitive. În caz contrar, ei sunt cauza existenței tale mizerabile. Nu le poți fi recunoscător și nici nu ai pentru ce. Numai împlinit vei fi recunoscător. Iar împlinirea e posibilă numai dacă nu vei deveni un obiect. Trebuie să devii o persoană. Trebuie să devii o valoare în sine. Destinul tău este să devii un om împlinit.

Tatăl insistă: „Trebuie să mă iubești, sunt tatăl tău”, iar copilul trebuie să se prefacă. De fapt, nu-i obligatoriu să-și iubească nici mama. Este un lucru natural ca mama să aibă un sentiment instinctiv de iubire pentru copilul ei, dar invers nu este neapărat la fel de valabil. Copilul nu-și iubește mama din instinct. Că are nevoie de mamă este altceva, că se folosește de mamă este, iarăși, cu totul altceva. Dar nicio lege a naturii nu spune că trebuie să o iubească. O place pentru că îl ajută, pentru că fără ea nu se poate descurca. Așa că îi este recunoscător și-i poartă respect, ceea ce e normal. Dar iubirea este cu totul altceva.

Iubirea curge în jos, de la mamă la copil, și nu invers. Lucrurile sunt simple: iubirea copilului este pentru el însuși, iar atunci când va crește, va fi pentru copilul lui, nu invers. Gangele curge spre ocean, nu invers, spre izvoare. Mama este izvorul, iar iubirea curge către generația nouă. A o întoarce înapoi este un act forțat, nenatural, nebiologic.
Dar copilul trebuie să se prefacă, pentru că mama spune: „Sunt mama ta, trebuie să mă iubești”. Și atunci ce face copilul? Se preface, și astfel devine politician. Fiecare copil devine un politician încă din leagăn. Când intră mama în cameră, zâmbește ca un veritabil președinte american. Trebuie să zâmbească chiar dacă nu simte bucurie. Deschide gura, își mișcă buzele. Acest lucru îl ajută, e o metodă de supraviețuire. Iubirea e falsă. Și când ai găsit cea mai ieftină și mai mecanică formă de iubire, e greu s-o mai descoperi pe cea ideală, originală, autentică.
Apoi trebuie să-ți iubești surorile, frații, neamurile… fără un motiv anume. De fapt, câți își iubesc sora și pentru ce? Acestea sunt doar idei făcute să țină familia unită.

Tot acest proces de falsificare te aduce la un moment dat în punctul de a te îndrăgosti tot printr-o falsă iubire. Ai uitat ce e iubirea. Te îndrăgostești de culoarea părului cuiva. Ce are asta cu iubirea? După două zile, nici n-o mai vezi. Te îndrăgostești de o formă a ochilor sau a nasului. Dar după luna de miere, toate astea te vor plictisi. Și atunci va trebui să te descurci cumva. Cum? Mințind, înșelând. Spontaneitatea ta e otrăvită, altfel n-ai putea să te îndrăgostești pe bucăți. Iar tu nu vezi decât părțile. Dacă te întreabă cineva de ce iubești o anumită femeie sau un anumit bărbat, vei răspunde: „ Pentru că e atât de frumoasă!” ori „Îmi plac ochii lui, părul, proporțiile corpului” sau mai știu eu ce… Toate astea sunt prostii. Această iubire nu este profundă și nu are valoare. Nu va deveni intimitate deplină. Nu va dura o viață, se va usca foarte repede, pentru că este superficială. Această iubire nu este izvorâtă din inimă, ci doar un fenomen al minții. Poate că arată ca o actriță și de aceea îți place de ea, dar a plăcea nu e totuna cu a iubi. Iubirea este un fenomen diferit, nedefinit, misterios.
Am fost întrebat dacă n-ar trebui să iubim cât de mult putem. Credeți că iubirea e totuna cu a munci până cazi lat? Aici nu este vorba de ceva ce „trebuie” să faci, ci de un fenomen al inimii. Este transcenderea minții și a corpului. Nu este proză, ci poezie. Nu este matematică, ci muzică. Nu o faci, ești ea. Iubirea nu se face, ea este. Toți acești „trebuie” apasă greu asupra spontaneității tale. Iubirea nu „trebuie”, ea nu poate fi comandată. Nu te poți forța să iubești cât de mult poți. Exact asta încearcă oamenii să facă și de aceea lipsește iubirea din lume…

O mamă trebuie iubită într-un cu totul alt mod. Ea nu este și nu poate fi iubita ta. Dacă te atașezi prea mult de mama ta, nu vei putea să-ți găsești o iubită. Și în sufletul tău vei fi furios pe mama ta, pentru că din cauza ei nu poți trăi cu o altă femeie. Despărțirea absolută de părinți este o etapă a procesului de creștere și de împlinire. Ca și nașterea. Și atunci ți-ai părăsit mama. Într-un fel, și atunci ai trădat-o… Dar dacă în pântecele mamei copilul s-ar gândi la trădare, („Cum să-mi părăsesc mama care mă poartă în ea?”) ar ucide-o și ar muri și el. Deci trebuie să iasă de acolo.

Mai întâi este unit în totalitate cu mama, apoi acea legătură este tăiată. Începe să respire singur: acesta este începutul creșterii. Devine un individ și începe să funcționeze separat. Însă timp de mai mulți ani va rămâne dependent de ea. Laptele, mâncarea, adăpostul, iubirea îl vor face dependent de mama lui. Fără ea, e un neajutorat. Pe măsură ce devine puternic, se va îndepărta tot mai mult. Alăptatul va înceta în momentul în care el va putea consuma o altă hrană. Se va îndepărta mereu mai mult.

Într-o zi va merge la școală și-și va face prieteni. Când va deveni adult, se va îndrăgosti de o femeie și, într-un fel, își va uita mama, pentru că femeia îl va copleși, va fi mai puternică decât el. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ceva nu e în regulă. Dacă mama ta se agață de tine, nu-și îndeplinește corect datoria de mamă. Și aceasta este o problemă foarte delicată. Mama trebuie să te ajute să mergi pe calea ta – în asta constă misiunea ei. Mama trebuie să te facă puternic, pentru a putea pleca de lângă ea. Aceasta este iubirea ei. Aceasta este datoria ei. Dacă te agăți de ea, greșești. Totul se întoarce atunci împotriva naturii. Ca și cum râurile ar curge în sus. Totul se dă peste cap. Mama este izvorul tău. Dacă vei curge spre ea, vei merge împotriva curentului, împotriva firescului. Râul se îndepărtează de izvor, îndreptându-se spre ocean. Acest lucru nu înseamnă că nu-ți iubești mama, din care ai izvorât.

Nu uitați: iubirea pentru mamă este respect, nu dragoste. Iubirea față de mamă trebuie să aibă calități de recunoștință, de respect profund. Ea ți-a dat naștere, ea te-a adus pe lume. Iubirea ta trebuie să fie ca o rugăciune adresată ei. Fă orice poți pentru a o ajuta, dar nu o iubi ca pe o iubită, pentru că atunci vei confunda imaginea de mamă cu cea de iubită și vei deveni tu însuți foarte confuz. Destinul tău este să-ți găsești o iubită care să fie altă femeie, nu propria mamă. Numai atunci, pentru prima oară, vei deveni matur, pentru că viața alături de altă femeie înseamnă desprinderea completă și finală de mamă.

De aceea a existat mereu, peste tot în lume, un antagonism subtil între mamă și iubita sau soția fiului ei. Se întâmplă așa pentru că mama simte că o altă femeie i-a luat fiul de lângă ea. Un sentiment natural, dar de o ignoranță crasă. Mama ar trebui să se bucure că fiul ei a găsit o altă femeie. Acum, copilul ei nu mai e copil, a devenit un bărbat matur. Ar trebui să fie fericită, nu?
Tu, ca bărbat, te maturizezi într-un singur fel: îndepărtându-te de mama ta. Acest lucru se întâmplă la mai multe nivele. Într-o bună zi, fiul se va revolta împotriva tatălui, dar nu fără respect, ci cu cel mai profund respect. Această revoltă trebuie să se producă. Aici, fiul trebuie să fie delicat: rebeliune, revoluție, dar cu respect. Fără respect, totul devine urât și ai mult de pierdut. Liber și rebel, dar nu fără respect, pentru că tatăl și mama ta sunt izvorul din care ai venit pe lume.

Așadar, trebuie să te îndepărtezi de părinți. Și nu vei fi numai departe, ci deseori chiar împotriva lor. Acest lucru nu trebuie să se transforme în mânie. Nu trebuie să ajungi să fii detestat, ci totul să se petreacă firesc, frumos, într-o notă de respect. Pleacă, dar înclină-ți capul în fața tatălui și a mamei tale. Spune-le că trebuie să pleci, plângi, simte-te neputincios, dar pleacă. Pentru că trebuie să pleci. Viața te cheamă. Fiecare plânge când își părăsește casa părintească. Privește înapoi cu ochii în lacrimi, cu nostalgie. Zilele petrecute acolo au fost minunate. Dar ce altceva e de făcut?

Dacă te agăți de casă, devii olog. Rămâi mereu imatur. Nu vei fi niciodată un bărbat în toată puterea cuvântului. Îți spun: pleacă plin de respect. Când părinții tăi vor avea nevoie de tine, ajută-i, fii disponibil. Dar nu-ți confunda mama cu iubita. Mama îți este doar mamă.

Sursa: mail

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
Acest articol a fost publicat în povesti și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la OSHO – Fiul

  1. Crisego spune:

    Eu zic ca dragostea copilului pentru mama este la fel de instinctiva precum cea a mamei pentru copil. Inainte de a se naste, copilul leaga o relatie foarte stransa cu mama, in burta sa… Plus ca sentimentul de recunostinta, ca ea e cea care l-a creat, nu poate fi niciodata sters. Oricum, intr-adevar, indepartarea fizica de parinti trebuie sa se petreaca candva, cumva.. Asa cum se petrece si in lumea animala… Important este ca sufleteste sa nu ne indepartam niciodata!

  2. Valentina spune:

    Cum spui si tu, un copil apartinei mamei pe deplin timp de 9 luni, apoi pleaca in lume. In lume mai are nevoie de mama cativa ani, in care invata sa fie independent. Apoi in mod firesc, puiul paraseste cuibul. Sunt insa prea multi parinti care nu accepta acest lucru. NU vor sa accepte independenta copiilor, nu le educa aceasta aptiudine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s