Trupul meu albastru doar zăpada vrea,
Mâna ta întinsă răscolind omătul,
Iarna mi-e în suflet, proaspătă şi grea,
Un troian de fluturi îngheţaţi cu totul.
Ninge cu fioruri, izvodite-n sân,
Cu dorinţe mute, plânse printre deşte,
Între munţi şi ape ochii tăi rămân,
Din lumina oarbă, raza viscoleşte.
Eu mă tem de soare, tu te temi de ger,
Ne-nvârtim iernatic dupa albe ore,
Cuişoare albe ţintuiesc pe cer
Palme fumegânde, răni multicolore.
Mână-n mână ducem o restrişte stea,
Ochii pierd în larguri fulgi mărunţi de zare,
Zălogiţi cu lanţuri de tristeţe grea,
Tâmplă lângă tâmplă seceră ninsoare.
Reclame
Na, frumos, dar la Bucureşti sunt vreo 6 grade şi mi-a înmugurit mărul din faţa blocului.
Sper să nu ia exemplu şi viţa-de-vie de la balcon, că n-am chef să-i fac acum tăierile de primăvară.
Cred ca vita-de -vie s-a abtinut totusi sa inmugureasca. 😀 😀 😀
Frumoase versuri! Frumoasă şi imaginea hibernală.
Numai bine îţi doresc, dragă Oana! 🙂
Multumesc! Zi frumoasa sa ai!