Poza de la miezul noptii : Believe !


Ce frumos ar fi sa fie mereu asa! 🙂

Silence's Blog

 sursa : Warnet

Vezi articol original

Anunțuri

Despre oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Poza de la miezul noptii : Believe !

  1. Monica zice:

    nostalgie dupa puritate…

  2. VictorCh zice:

    Nu vad pe nicaieri usile trantite si farfuriile sparte (ma refer la ideea figurata)… (Prea „idilic” „peisajul”, prea accentuata idealizarea – in optica mea – chiar daca ideea colajului in acest fel consider ca este meritorie.)

    Nu mai am dispozitie sa merg la sursa la ora asta: EXISTA pe undeva vreo explicatie logica si plauzibila pt titlul articolului (miezul noptii)? (Pe blogul dumitale postarile – spre deosebire de comentarii – SUNT datate, dar NU AU trecuta si ora postarii.)

    • oanaclara zice:

      Autorul articolului are o categorie intreaga de postari care poarta acest titlu. 🙂 Toate articolele din categoria aceasta sunt poastate tarziu , in noapte.

  3. mandea007 zice:

    Această întîmplare s-a petrecut fireşte,
    Aşa cum vine noaptea cînd ziua se sfîrşeşte…

    Victor Hugo

    • VictorCh zice:

      FOARTE fain comentariul… Scurt (concis), placut, cult si reflectand superb ideea transmisa de colaj.

      P.S. Asta-noapte eram cam prea obosit, nu-mi dadusem seama CE mi se paruse ca nu se integreaza bine in „peisajul” general: pe randul al treilea, (conform felului in care „vad” eu „curgerea” evenimentelor) fotografia din stanga parca si-ar fi avut locul mai degraba in dreapta (pe ACELASI rand). (In caz contrar, in pozitia actuala MIE acea fotografie imi sugereaza posibile… „conotatii” tacite (subintelese)… „neplacute”.)

    • oanaclara zice:

      Bine ai revenit!
      Multumesc pentru versuri! 🙂

  4. Marius Bota zice:

    Esti foarte romantica la miez de noapte! Dar pe de alta parte foarte corecta in gandire, ceea ce imi arata ca a fi romantic , nu are de a face cu pierderea ratiunii. Bravo tie!

    • oanaclara zice:

      Sunt…eu si atat. Multumesc!
      Am vazut acum ceva doi batranei ce se plimbau pe faleza tinandu-se de mana. Oameni care probabil ca au trait o viata impreuna si tot impreuna au imbatranit frumos. M-au impresionat profund. Ma intrebam daca vreodata va exista un om langa care sa imbatranesc si eu frumos, pe care sa il iubesc si sa il respect pana la sfarsitul zilelor si care sa imi impartaseasca sentimentele.

      • Marius Bota zice:

        Daca vei gasi acel om, sa stii ca viata nu ti se va parea o trecere spre imbatranire, ci o trecere din iubire in iubire, dar la alt nivel. Eu cred ca, dincolo de scoala, ( stiu ce zic, sotia fiind si ea profesoara), ai nevoie de „acasa”, unde sa fie cineva care sa te astepte si asculte, bucurii si necazuri, victorii si infrangeri, tote impartasindu-le impreuna. Omul potrivit va aparea la momentul potrivit, dont give up!!

      • VictorCh zice:

        SI EU – TOT un asemenea cuplu aveam „in fata ochilor mintii”, un cuplu ai carui membri (acum peste trei decenii) tre’ sa fi fost cel putin septuagenari si erau amandoi alb-colilii si cu parul deja rarit, dar fara chelie: el, inalt, drept ca batul si teapan, vesnic imbracat curat, intr-un costum (care in vremuri mai bune fusese elegant) cu camasa alba (apretata) lucind de curatenie, pe cap cu o palarie care apucase si vremuri mai bune (dar era curata si ingrijita, chiar daca putin cam scamosata), palarie pe care o ridica din-cand-in-cand cu un gest amplu pt a saluta pe cate cineva, sprijinindu-se intr-un baston si mergand lent cu pasi (relativ) mari si rari; ea, micuta si subtirica-filigran, adusa de spate ca un semn de intrebare, vesnic in haine „de sarbatoare” – pereche buna cu costumul lui – si cu o umbreluta la ea (adecvata prognozei meteo – de soare sau de ploaie) si cu o poseta (contemporana cu hainele, dar fost eleganta – si asortata cu incaltarile), pe cap fie cu o plariuta, fie cu un batic, mergand pe langa el (la fel de lent) cu pasi mici-micuti si (relativ) repezi… Ti se incalzea sufletul cand ii vedeai mergand prin parc tinandu-se de mana (!), mai ales daca le surprindeai licarul din priviri atunci cand priveau unul la altul, el straduindu-se sa se indoaie cate putin din sale si din ceafa ca sa poata sa se uite cu drag in jos la ea si ea facand eforturi si miscandu-se… cumva… „intr-o parte” ca sa reuseasca sa se indrepte suficient pt a privi iubitor in sus spre el.

        Intr-un asemenea cuplu (daca ti-ai gasit perechea potrivita) necazurile-‘s mai usoare (fi’n’ca se-‘mpart) si bucuriile-‘s mai mari (fi’n’ca se-aduna).

        Marius Bota: Nu (neaparat) la alt nivel (desi NICI ASTA nu-i exclus), ci pur-si-simplu in alt fel.

        • terra zice:

          felicitari pentru ce ai scris ! ai un suflet cald si curat! sa-l pastrezi asa pana la 105 ani ! cu drag

          • VictorCh zice:

            Multumesc pt aprecierile pozitive!
            „Suflet cald”… da, in general cam am (nu fara exceptia unor momente mai… inversunate, cand oarece reuseste sa ma scoata din sarite) – si ma straduiesc sa nu uit ca vreau sa mi-l mentin asa.
            „Curat”… am si eu parerile mele de rau si rusinile mele, pe care cu cat inaintez in varsta le regret din-ce-in-ce mai mult, in ciuda cresterii distantei in timp de la producerea lor (majoritatea sunt din adolescenta si tinerete, cateva din copilaria mare, destul de putine (din fericire) de la varsta adulta incoace, si ma straduiesc ca – pe cat se poate – sa nu mai adaug niciunul; ba-‘mi pare rau si de cele pe care nu pot sa le sterg, cele facute din negandire – ca mai sunt si cele putine pt care nici regretul nu-mi ajunge… (Sa trecem – asta consider ca este partea strict privata a sufletului meu.)
            Pana la 105 ani? De ce numai pana atunci? 😀 😛 😆
            (Iar IN SERIOS vorbind: FEREASCA Sfantul! Mi-a ramas in minte un citat aproximativ (din memorie) din „Arta conversatiei” a Ilenei Vulpescu: „Daca as dori sa revin la anii tineretii? In NICI un caz – si cu carbuni aprinsi m-as apara de o asemenea eventualitate! Dimpotriva – ABIA ASTEPT sa treaca si ce mi-a mai ramas…” – iar eu sunt intrutotul de acord cu aceste idei: datoria fata de specie – rolul biologic – le-am indeplinit (copiii imi sunt „pe picioarele lor” si aportul economic la prosperitatea si dezvoltarea speciei mi-au scazut la un nivel alarmant de mic (ma lasa vederea, auzul si memoria, gandirea este tot mai putin mobila, rationamentul mai… ezitant…) GATA-i „pita mea”! Acu-u… cat ma mai tin puterile, sa incerc sa va mai „incurc” pe voi, cei tineri… Si sa NU incercati sa ma „smintiti” de pe fixul meu: fiecare le stie pe ale lui: evolutia in timp a unuia nu seamana nicicum cu evolutia in timp a altuia si varsta care conteaza este nu cea sociala, scrisa in buletin, ci in cel mai bun caz cea biologica, in functie de stadiul de dezvoltare – respectiv de decrepitudine – atins, iar in cazul meu – cea psihica, si din ACEASTA perspectiva Matusalem are motive sa fie invidios pe mine…)

  5. Pingback: Messages « schtiel

  6. Doru zice:

    O frumuseţe de compilaţie …
    Mulţumesc mult!

  7. Pretext de conversaţie, făcând peroraţie.
    Madi şi Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s