Paul Everac – Integrarea romilor


Sunt la consulatul nostru din Milano, stau de vorbă liniştit cu consulul pe problemele populaţiei româneşti din Italia.
La o uşă se produce niţică foială. Doi romi pretind viza pe paşaport, iar ajutorul de consul încearcă să le demonstreze că nu au dreptul. Romii se supără. Au devenit cinci, li s-au alăturat două femei îndârjite cu fuste largi şi un bărbat ţepos. Consulatul stăruie în refuz, explică încă o dată şi încă o dată că cererea n-are temei legal. Romii s-au făcut şaişpe, au umplut holul. Decibelii au crescut simţitor. Consulul se duce în persoană să discute. E huiduit.
Vâr şi eu privirea să văd ce se întâmplă; sunt huiduit. Nimeni nu mai iese din consulat! Afară în curte aşteaptă alţi douăzeci. Sunt, cum s-ar zice, prizonier! Cu soţie cu tot! Consulul e livid, căci unul din „delegaţi” îl ameninţă că se atinge de fiicele lui într-o dimineaţă când merg la şcoală, sau când vin. N-o să fie bine. Domnul consul se perpeleşte, vorbeşte precipitat cu Centrala, la Bucureşti, explică situaţia. Frământarea creşte.
A sosit ora prânzului, dar nici vorbă să putem pleca la masă. Depindem acum de ministerul nostru de Externe. Consulul explică, gesticulează, roagă. În fine, soseşte şi soluţia: să li se dea vize! Să fie integraţi. Vorba aceea, integrarea romilor, în tânăra noastră democraţie. 
Mă duc, după un lung interval, la Timişoara şi îmi caut un vechi prieten. Nu-l găsesc în vila de la adresa ştiută. Cunoaşte cineva unde s-a dus? Nu, nu cunoaşte nimeni.
Amicul e cadru universitar, îl pot dibăci prin Decanat, prin Rectorat. Încep investigaţiile şi dau în final de el. Slavă Domnului, mă temeam că a murit. N-a murit, a fost un pic… presat. Cine l-a presat, ministerul? Nu, o ceată destul de compactă de romi. Aceia i-au ochit vila. Le-a plăcut. Au dorit să o cumpere neapărat. El n-a catadicsit să stea de vorbă. Dar ei au venit mai aproape, s-au grupat în jurul lui, în casele din vecini, l-au mai agăţat o dată, de două ori, i-au mai făcut câte o boacănă în curte, la garaj, un mic necaz întâmplător, l-au… s-o spunem pe cea dreaptă, „integrat”! În câteva săptămâni, traiul devenind ne-trai, a fost silit să le vândă vila, să se mute în altă parte. Să numim fapta: integrarea romilor.  
Altfel băieţi buni, unii, cu dare de mână babană. Probabil cu studii la Paris. Probabil experţi în operaţiuni cu devize, aur, valută. Mânuitori de salbe. Lansatori de fete frumoase. Sprijinitori de băieţi schilozi. La noi, oricum, pieţari. Din aceia harnici, care se scoală dis-de-dimineaţă şi îl întâmpină vioi pe ţăran la barieră, îi dau bineţe şi îi iau marfa, să o aducă pe piaţă. Volens nolens. Şi apoi mi-o dau mie, cu preţ dublu decât mi-ar da-o ţăranul producător. O întregesc, ca să zicem aşa, o integrează: integrarea romilor. 
Mă uit cu plăcere la romi, mai ales la cei muncitori, cu dare de mână. Aveau câte un pălăţel ornat cu turnuleţe. Au acum câte un cartier compact. Ba am văzut şi o comună, sau două, împodobite toate cu palate. Românii nu şi-au definit încă un stil specific în construcţie; ţiganii, da! Ei merg înainte, spre integralism. 
Merg şi cei săraci, ieşiţi din bordeie şi corturi. De câte ori mă apropii de Conteşti sau de Cetăţeni de Argeş văd aşezările romilor întinzându-se, cucerind teren, umplând pământul după îndemnul biblic. Al cui e pământul? Cine mai ştie? Probabil, al statului român. Ca şi romii.
Mai ales cei ce au stârnit milă prin Franţa şi Italia. Au zis ei acolo „saru-mâna boierule, mancaţi-aş aia şi aia” dar aici, cu francii luaţi, au pus mâna pe pământ, pe vile, şi din sfântul cerşit o să apară noi şi noi turnuleţe ale integrării romilor.  
La o staţie se suie în autobuz o familie numeroasă de romi. Ocupă câteva locuri, se mai foiesc, îşi aruncă vorbe unul altuia, vorbe foarte sonore, fără nicio pavăză. Lumea tace, n-are încotro. Curând urcă şi un controlor de bilete, ba doi, să prindă infractorii din două părţi. Suntem luaţi la întrebări, ne prezentăm fiecare documentele.
Pe romi nu-i întreabă nimeni, sunt ocoliţi. Nu sunt „integraţi”. E mai bine, dacă eşti controlor, să nu îţi faci de lucru cu ei. Lasă-i să meargă gratuit, săracii, cum o să îi pui să plătească? Cum o să-ţi plătească lumina, căldura? Să-i sileşti? Ce, nu ţi-e bine? Rămân dezintegraţi. Doar e ţara lor, a lui Peşte! A lui Papură Împărat! 

Sursa:mail

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
Acest articol a fost publicat în Stil de viata și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Paul Everac – Integrarea romilor

  1. Pingback: trotuare-nflorate | absolut obişnuit

  2. Aliosa spune:

    @ Oana,
    Bună dimineața !
    ȚIGANUL , oriunde s-ar integra, tot ȚIGAN rămâne !
    El ,nu se integrează decât la FURAT……dar, se integrează și supraviețuiește !
    Marele poet EMINESCU dacă nu s-a „ integrat” , a fost „ DEZINTEGRAT ”:
    http://aliosapopovici.wordpress.com/
    Și-atunci o nevinovată întrebare :
    – pe cine să IUBIM mai mult, pe ȚIGANI sau pe EMINESCU ?
    Alioșa.

    • oanaclara spune:

      Ma enerveaza lipsa de bun-simt a natiei conlocuitoare. Nu zic, sunt si tigani care s-au educat, au devenit medici, ingineri, juristi si isi castiga prin munca cinstita painea cea de toate zilele. Tot respectul pentru ei! Restul insa, lasa mult de dorit.
      Nu poti pune tiganii in balanta cu Eminescu. Hai sa fim seriosi, ce fel de intrebare mai e si asta?

      • VictorCh spune:

        Avand in vedere rata natalitatii (defalcata: „la ei” si „la noi”), incet-incet din etnie CONlocuitoare devin etnie INlocuitoare…

      • VictorCh spune:

        P.S. PE TOTI ne enerveaza tiganii.
        PE MINE ma enerveaza nu dupa etnie, ci dupa comportament – INDIFERENT de etnia careia ii apartin. (Nu sunt mai incantat de un roman care-i „tigan” decat sunt de un tigan care-i „tigan”.)
        Iar cu etnia n-am nimic, atata timp cat nu-mi baga cu de-a sila in viata mea comportamentul lor „tip”; n-am nimic de protestat impotriva rromilor (ca etnie) care nu put, nu vorbesc cu cel de-alaturi de parca ar fi pe varfuri de munte diferite, nu-mi „completeaza” posesiunile, insusindu-si-le etc.
        Iar pe rudari, pe zlatari etc – si chiar si pe caramidari – ii respect pt ca isi castiga traiul prestand o munca cinstita si socialmente necesara. Deasemenea, cu mentalitatea mea ingusta de ne-rrom, ii compatimesc pt cate patimesc ei in viata din cauza modului de trai pe care il duc – desi ACESTA este modul de trai pe care si l-au ales si de care nu vor sa se desparta, dovada a faptului ca este preferat de ei – MACAR in subconstient. (Da’ EU nu pot sa le estimez acest mod de trai decat prin prisma opticii mele, NU POT s-o imbratisez pe-a lor.)
        In plus, pe tigani ca natie, in ansamblul lor (NU pe fiecare in parte, individual) ii mai respect (cel putin in principiu, teoretic) pt faptul ca (alaturi de evrei) sunt una dintre cele doar doua natii cunoscute mie care au reusit sa-si pastreze caracterele nationale, au reusit sa se mentina ca popor distinct, neasimilat in totalitate (sau macar in majoritate) de popoarele in mijlocul carora traiesc, desi MII de ani le-a lipsit una dintre caracteristicile care definesc un popor: au avut origine comuna, au avut si limba comuna, dar n-au avut teritoriu comun.

  3. madMe spune:

    Da, sunt și țigani care fac excepție, dar marea majoritate sunt așa cum îi descrie articolul… și nu știu cum ar putea fi opriți, dar trebuie făcut ceva, trebuie pedepsiți, nu se poate continua așa…

  4. Pingback: 2 – Magic Fountain « O lume in imagini

  5. Ulise spune:

    Bieţii de ei, nu au nici o vină. Ei doar au profitat de bunul nostru simţ (ne-am dat deoparte când ne-au înghesuit!), de decenţă (le-am înghiţit zbierătele de şatră!), de compătimire (nu am sesizat justiţia, ca să nu facă puşcărie că ne-a fura porcul din pod!), de toleranţă (instituţiile statului, toate!, prin reprezentanţii lor puturoşi, au acceptat călcarea legii), … şi, acum, culegem roadele!

    • oanaclara spune:

      Of,daca pui problema asa, chiar incep sa plang. Saracutii! :((
      Suntem tare prosti ca ne lasam umiliti in tara noastra. Ultima mea intalnire cu posesorii de fuste lungi si crete: topaiau in mijlocul intersesctiei langa o trecere de pietoni. Am asteptat sa treaca (eram la volan), am vazut ca nu pleaca, am claxonat, apoi am ambalat un pic motorul si au urcat injurand pe trotuar. Pur si simplu stateau in mijlocul drumului si sfidau soferii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s