Ieri, in scurta noastra calatorie la Braila, desi era destul de rece si plouase, Danut a tinut mortis sa „masoare” adancimea catorva baltoace . Desi l-am atentionat ca va raci daca isi umple ghetutele cu apa si am incercat sa il opresc, tot a reusit sa intre in vreo doua. Rezultatul logic e ca a racit. Daca il intreaba careva de ce e racit raspunsul suna cam asa:
– Pai ieri am fost cu mami la Braila. Acolo erau vreo 40 000 de balti si nu am putut sa le ocolesc. Unele erau mai mici, altele mai mari, unele mai calde , altele mai reci, dar erau tare dragute si nu am putut sa ma abtin sa nu intru in ele. De-asta ma doare acum capul si gatutul. Nu sunt suparat pe ele . Tot dragute erau chiar daca erau reci.
🙂
Mi-a amintit de povestioara lui Mircea Santimbreanu: „Baltoacele sau ce inseamna Hapciu” (cei interesati o gasesc in volumul „Mama mamutilor mahmuri” 🙂 )
Domnuleee-e, Domnule-e… Parc’-ar fi copil!
DUMNEATA – ITI MAI AMINTESTI – de acu’ vreo cativa anisori, de cand erai de varsta lui – cat farmec emana o „balticica” (mai ales cand nu este singura, ci insirata alaturi de surate de-ale ei)? Sau o gramada de zapada? (Sau de frunze? 😛 ) CE mai conteaza (ATUNCI, nu ulterior!) o amarata de raceala-acolo („dobandita” drept consecinta), in comparatie cu satisfactia „onorarii” „invitatiei” ei?
Frumos din partea lui ca macar isi asuma SI ULTERIOR consecintele actiunilor sale (ale indulgentei cu care isi satisface placerile).
Las’-ca minte mai multa are timp sa mai dobandeasca, MACAR ACU’ lasa-i farmecul…
Eh si eu ajungeam acasa de la scoala leoarca ori de la colindat baltile, ori de la explorat mormanele de zapada, in functie de anotimp. Recunosc si faptul ca si acum merg prin ploaie fara umbrela pentru ca imi place. 🙂
M-a amuzat cum explica el ca nu e suparat pe balti pentru ca a racit din pricina lor.
Pingback: biserica din cuburi | absolut obişnuit
Mare figură Dănuţ! Cum găseşte el explicaţii simpatice la toate, chiar şi la boroboaţe. 🙂 Multă sănătate îi doresc!
Problema e ca boroboata asta il cost. Nu e bine inca. Avea amigdalele cat prunele.
Multumesc!
CANDVA – cu vreo trei decenii jum’ate in urma – citisem (nu mai tin minte pe unde) o exprimare care mi-a placut, incat UITE ca am retinut-o (citez DOAR din memorie): „…o viata linistita si calma, fara bucurii si necazuri prea mari, ca s-o putem trai”.
NICI ACUM, la varsta asta (cand sunt MULT mai „ogoit”), nu sunt intrutotul de acord cu asa ceva, dar la varsta ACEEA (si CU-ATAT MAI MULT la varsta lui Danut) o asemenea idee m-a revoltat – DE DEPARTE preferam „sa iau folosul cu ponosul”, si SA AM bucuriile (chiar si cu riscul necazurilor).
Cred si eu. Pana si in ziua de azi prefer sa imi asum riscuri. Altfel viata ar fi tare plictisitoare.
Nu mai vorbiţi de copii!
Eu aveam vreo 20+ ani, iar, verişoarta mea era o splendidă domnişoară, elevă eminentă înaintea bacalaureatului. Era un 1 iulie. Am ieşit în oraş cu verişoara. A început o ploaie torenţială, de care … m-am bucurat, flutuârndu-mi pletele şi ţopăind în ploaie, pe mijlocul străzii. Ispitei nu i-a rezistat nici verişoara.
Mult timp după-aceea, mătuşa mea nu rezolvase dilema: Că tu eşti nebun, ştiam Dar, cum ai convins-o pe fiica mea cea cuminte să facă la fel?
Saraca matusa! Oare chiar atat de rau statea cu memoria incat nu-si mai amintea CATA influenta are (la varsta aceea) opinia (in acest caz – comportarea) unui personaj de sex opus? Si nu stia ca o „fata cuminte” este cel mai des atrasa de un „baiat rau”?
😀 😀 😀 Of, cum ai corupt tu fata sa se plimbe prin ploaie.
Eu sunt incoruptibila. Vara, daca ploua , sigur ajung leoarca acasa fara sa ma roage careva. Imi place ploaia.
Danut, te-ai insanatosit deja, nu-i asa? Caci luni incepe scoala/gradi!!! 😀 Multa sanatate, tie si fratiorului tau!
🙂 E bine acum. Mai are 2 zile de tratament cu antibiotic. Multumim pentru urari!
Pingback: Poza de la miezul noptii : Trendy « Silence's Blog